3 proiecte Europa Creativă au luat startul

21 decembrie 2020

Începând cu luna octombrie a acestui an, mai multe proiecte de cooperare culturală europeană cofinanțate de Subprogramul Cultura în urma apelului  Call EACEA 32/2019 au început implementarea activităților planificate.  Vă invităm să descoperiți 3 dintre acestea, toate cu lideri din România:

Proiectul „Giving (Back) the Credit to the Heritage Communities” este implementat de Asociația La blouse roumaine IA din București în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului din România , University for the Creative Arts – UCA din Regatul Unit și Gordana Grubješić – Etnology Fest din Serbia.

Partenerii vizează repoziționarea meșteșugurilor tradiționale în contextul modei sustenabile prin promovarea și păstrarea specificului cultural și a măiestriei artizanilor.

Durată: 2 ani și 4 luni (1.09.2020 – 31.12.2022)

Grant UE: 149.310 €

Urmăriți cum evoluează proiectul aici.   

Fashion Sustainability in the Spotlight, New Trends of Intercultural Learning / Sustenabilitatea modei în lumina reflectoarelor, noi trenduri de învățare interculturală” este un proiect implementat de Asociația Kasta Morrely din Iași în parteneriat cu Universitatea Sfax, Tunisia și Asociația Intercultural para Todos, Portugalia.

Proiectul propune dezvoltarea structurată a noi forme de expresie artistică și creșterea conștientizării beneficiilor colaborării specialiștilor și artiștilor din diverse domenii culturale: artele spectacolului de modă, design de modă sustenabilă, antreprenoriat creativ și educație nonformală.

Durată: 1 an și 9 luni (1.10.2020 – 30.06.2022)

Grant UE: 165.825 €

Aici veți găsi noutățile despre acest proiect.

„Tele-Encounters. Beyond the Human” este un proiect de cooperare culturală implementat de Teatrul Dramatic „George Ciprian” din Buzău în parteneriat cu Industria Scenica din Italia și UCAM – Universidad Católica San Antonio de Murcia din Spania și este o continuare a proiectului Tele-Encounters, despre care puteți afla mai multe în broșura publicată de Biroul Europa Creativă în 2019.

Noua ediție Tele-Encounters,  Beyond the Human  explorează impactul Internetului, al roboților și al inteligenței artificiale asupra relațiilor umane, precum și integrarea creativă și semnificativă a acestor tehnologii în artă. Din punct de vedere tematic, proiectul va sonda dezvoltarea roboților sociali ca însoțitori pentru persoanele vârstnice în contextul migrației și al singurătății la vârste înaintate. Prin teatru telematic și artă digitală interactivă, sunt vizate, de asemenea, consolidarea abilităților artiștilor, ale profesioniștilor din cultură, ale specialiștilor în tehnologie și ale cercetătorilor de a explora noile media cu luciditate și spirit critic. În plus, proiectul își propune să deschidă către publicul larg dezbaterea referitoare la viitorul și etica interacțiunilor om-robot.

Durată: 3 ani (1.09.2020 – 31.08.2023)

Grant UE: 199.999 €

Puteți urmări aici evoluția proiectului.

Ca urmare a apelului EACEA 32/2019, cu termen-limită în 27 noiembrie 2019, alte 14 organizații din România au primit finanțare și implementează proiecte de cooperare europeană în calitate de parteneri.  Rezultatele României în cadrul programului Europa Creativă – Subprogramul Cultura în perioada 2014-2020 sunt disponibile aici.