Webinar „Europa Creativă: bune practici în domeniul editorial” (22 octombrie)

13 octombrie 2020

online | 22 octombrie 2020 | 10:00 – 12:00 

În data de 22 octombrie a.c., Biroul Europa Creativă România organizează un eveniment dedicat organizațiilor din sectoarele culturale și creative, în mod special celor din domeniul editorial.

Scopul webinarului este prezentarea unor bune practici din industria cărții sprijinite de programul Europa Creativă. Beneficiari români ai acestei finanțări vor prezenta experiența lor în cadrul unor proiecte de traduceri literare și de cooperare europeană și vor discuta despre impactul pandemiei de coronavirus asupra pieței de carte. De asemenea, vor fi oferite informații despre rezultatele și viitorul programului Europa Creativă.

Agenda evenimentului este disponibilă aici.

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Webinarul se realizează prin intermediul platformei Zoom. În vederea înregistrării, cei interesați sunt rugați să completeze online formularul de înscriere până cel târziu în data de 21 octombrie 2020, ora 11:00.

Linkul pentru participarea la webinar va fi transmis persoanelor înregistrate în cursul zilei de 21/10/2020.

Biroul Europa Creativă va mai organiza alte 2 webinarii dedicate bunelor practici în domeniul patrimoniului cultural (5 noiembrie) și muzicii (17 noiembrie). Detalii despre aceste seminarii vor fi disponibile în curând pe pagina noastră. 

Persoana de contact pentru detalii: Sorin Enuș, e-mail: cultura@europa-creativa.eu.