Organizațiile românești au atras granturi în valoare de aproximativ 4 milioane de euro în cadrul proiectelor de cooperare culturală Europa Creativă

13 ianuarie 2020

La finalul anului 2019 Biroul Europa Creativă Cultura a realizat o publicație care prezintă rezultatele organizațiilor din România privind accesarea liniilor de finanțare ale programului Europa Creativă – Cultura în perioada 2014-2019.

2020 este ultimul an de funcționare a programului Europa Creativă din actualul cadru financiar multianual, astfel că am putut analiza rezultatele parțiale ale României în cei 6 ani încheiați pentru principalele linii de finanțare din cadrul Subprogramului Cultura: proiecte de cooperare europeană, traduceri literare, rețele și platforme europene.

În intervalul amintit, Programul Europa Creativă a finanțat în total 531 de proiecte de cooperare culturală europeană. În 78 dintre acestea sunt implicate 59 de organizații din România, dintre care 4 sunt lideri de proiect.

De asemenea, au fost finanțate în total 317 proiecte de traduceri literare la nivel european. Dintre acestea, 5 proiecte au fost câștigate de 4 edituri din România, care au propus traducerea unui număr de 37 de cărți de ficțiune.


Programul a oferit sprijin unui număr de 35 de rețele europene. România are organizații membre și/sau asociate în 22 dintre rețelele selectate din următoarele domenii: muzică; teatru; festivaluri și centre culturale;  patrimoniu cultural, arhitectură, muzee; management și politici culturale în domeniul culturii; design și publicitate, publicații culturale.


Au fost finanțate în total 23 de proiecte ale unor platforme europene. 4 organizații din România sunt membre ale acestora.


Puteți descoperi organizațiile beneficiare din România și proiectele sprijinite aici:
Proiecte selectate cu organizații din România (2014-2019).