Premiul UE pentru patrimoniul cultural / Premiul Europa Nostra 2021 pentru Biserica de lemn din satul Urși, județul Vâlcea

25 mai 2021

Bruxelles, Haga, 25 mai 2021 - Comisia Europeană și Europa Nostra au anunţat astăzi câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Uniunii Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra, cea mai înaltă distincție din Europa în domeniul patrimoniului. 

Cei 24 de laureaţi din 18 țări sunt recompensați pentru realizările lor notabile în conservare, cercetare, servicii dedicate şi educație, formare și conștientizare. Printre câștigătorii de la categoria Conservare se numără și Biserica de lemn din satul Urși, județul Vâlcea

Pentru a putea alege câștigătorii, juriile formate din experți independenți au avut de evaluat candidaturi depuse de organizații și persoane fizice din 30 de țări din Europa. 

Cetățenii din întreaga lume pot acum 
vota online pentru Premiul Publicului. Câștigătorul acestuia va fi anunțat în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în 23 septembrie la Veneția. Cu această ocazie vor fi prezentați și laureații Marelui Premiu, fiecare dintre aceștia urmând să primească 10.000 de euro.

„Câștigătorii Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2021 sunt ambasadorii frumuseții patrimoniului European, fie că este vorba de tradiții și meșteșug, de arhitectura care îți taie respirația sau de modul în care patrimoniul poate uni comunități și generații.
Cred cu adevărat că păstrarea cu succes a patrimoniului nostru material și imaterial depinde de angajamentul oamenilor din spatele acestuia. Prin aceste premii, îi onorăm, prin urmare, pe toți acei bărbați și femei excepționale, profesioniști în domeniul patrimoniului, arhitecți, oameni de știință și voluntari care aduc patrimoniul nostru comun mai aproape de inimile noastre. Viziunea lor merită să fie aplaudată.”, a afirmat Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

„În fiecare an, câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra demonstrează creativitatea și angajamentul incomparabil al celor care se străduiesc să protejeze, să valorifice și să transmită moștenirea prețioasă a Europei către generația următoare. Laureații din acest an arată din plin modul în care patrimoniul oferă soluții și căi de redresare în fața unor provocări aparent insurmontabile, în timp ce luăm măsuri pentru climă, ne mobilizăm pentru o dezvoltare urbană și rurală durabilă și abordăm numeroasele amenințări la adresa valorilor noastre europene fundamentale. Salutăm realizările lor remarcabile: fie ca acestea să servească drept inspirație și încurajare pentru acțiuni viitoare, pentru mulți alți profesioniști și entuziaști ai patrimoniului din întreaga Europă și din afara ei.”, a declarat Hermann Parzinger, președintele executiv al Europa Nostra.


Câștigătorii premiilor din 2021

Categoria Conservare

·         Gara maritimă, Bruxelles, BELGIA

·         Grădina Castelului Fredensborg, DANEMARCA

·         Complexul în piatră Vardzia, GEORGIA

·         Casa Am Horn, Weimar, GERMANIA

·         Podul Plaka, Epir, GRECIA

·         18 Ormond Quay Upper, Dublin, IRLANDA

·         Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea, ROMÂNIA

·         Turnul de apă Besòs, SPANIA

·         Mas de Burot, Parcul Natural Els Ports, SPANIA


Categoria Cercetare

·         FIBRANET – FIBRe în textile vechi europene, DANEMARCA/GRECIA

·         Control Shift – Refolosirea patrimoniu industrial european revizuită,                           GRECIA/OLANDA

·         ART-RISK – Inteligența artificială folosită în conservarea preventivă,   SPANIA


Categorie dedicată serviciilor aduse patrimoniului de către organizații și indivizi

·         Fundația Gjirokastra, ALBANIA

·         Comitetul tehnic pentru Patrimoniu Cultural – CIPRU

·         Rita Bargna, ITALIA

·         GEFAC – Grupul pentru Etnografie și Folclor al Academiei din Coimbra –                     PORTUGALIA


Categoria Educație, Training și Conștientizare

·         Pe urmele folclorului bulgar, BULGARIA

·         Hub-uri de Patrimoniu, FINLANDA/ SERBIA/ SPANIA

·         Invenția unei părți vinovate – Trento, ITALIA

·         Vacanță! În est și în vest – Școala Bisericii din Groningen, OLANDA

·         Centrul European pentru Solidaritate – expoziție permanentă, Gduńsk,   POLONIA

·         Producția artizanală de var de la Morón - Morón de la Frontera, SPANIA

·         Arheologie acasă – MAREA BRITANIE

·         Morus Londinium : Patrimoniul Londrei prin Arbori, MAREA BRITANIE


Detalii despre câștigătorii din România în comunicatul de presă al Comisiei Europene și al organizației Europa Nostra.

Informații suplimentare despre toți laureații de anul acesta pe 
website-ul Europa Nostra.